Mergând pe stradă, mi se-ntâmplă să trec pe lângă locații, pe care nu m-opresc să le cercetez, deși-mi trezesc curiozitatea. Din principiu, mă dau tare greu dusă din lumea mea, sunt mai rău ca numerele de la extragerile Loto care nu vor să iasă în ruptul capului, deși insiști și tot joci pe ele. Dar azi, nevoia m-a tras de mânecă. Și recunosc că nu doar ea, ci și faptul că mi-am propus în ultima vreme să fiu mai curioasă și atentă la ce e în jurul meu. După circuitul pe care-l făcusem dimineață la sală, gata terminat la 8,30, pe la 11 deja mă resimțeam; ochii începuseră să mi se scurgă și aveam dialoguri interioare de autosusținere și motivare personală. Pe Calea Floreasca, o cafenea: mică, așa din mers, parea cochetă și aranjată.
– Las că intru la întoarcere, mi-am zis (n.a. adică peste 15 minute).
Și-am intrat că nu putea să fie așa rău. Ador cafeaua, așa că sunt pretențioasă la gustul și aroma ei, dar și la atmosfera cu care o împart: să nu fie agitație, gălăgie-n jur, ca s-o pot savura, s-o simt când cum se strecoară pe sub piele și se duce până-n buricul degetelor. Am și un ritual, al unui anumit fel de cană, cu farfurie bine-nțeles. Din lipsa intimității și prea mult du-te-vino, am renunțat să o mai beau la birou.
„
KAFFEIN” – scrie mare pe ușă. Locul e mic, dar aranjat aproape-n amănunt. Dacă nu ești pasionat de cafea, e posibil să ți se pară ceva lipsit de farmec, pentru că nu este pe stilul clasic al unei cafenele, cu 2-3 mese și scaune la care să stai să bei. Doar în dreptul ferestrei, de-a lungul unei mese-raft, sunt câteva scaune tip bar, în rest câteva rafturi , pungi cu cafea. Centrul acțiunii se află pe raftul cu borcane de cafea: Colombia, Honduras, Sumatra, Kenya, India, Honduras, Jamaica, Indonezia, cherry, organică, medium prăjită, puternic prăjită, boabe rotunde, mai mari, mai mici, maron înghesuite unele peste altele și lipite de pereții de sticlă, cer parcă ajutor celor ca mine.
– Cu ce vă servesc?, m-a întrebat o doamnă îmbrăcată-n roșu. Rămăsesem blocată-n ele cu privirea.
– Recomandați-mi o cafea bună-bună!, zic.
– Un expresso de nu-știu-care-cafea-verde.
– Perfect! Să mă trezesc!
N-am reținut ce tip de cafea îmi alesese că ochii-mi fugeau de pe rafturi pe pereți, unde, împrăștiate, sunt câteva afișe cu tip-suri despre cum se face cafea bună, în funcție de tipul ei, cum să deosebești cafelele și tipurile de cafea din lume.
– Beți în ceramică, nu?
– Normal, aici o beau, nu pe drum!
Și-mi dezleg limba despre pasiunea mea veche pentru cafea și relația noastră nu tocmai publică.
Că de unde o am? Păi cred că de la Mamaie, lângă care am crescut și care până târziu făcea în miezul zilei o pauză de cafea, timp în care nu suporta s-o deranjeze cineva și care, avea și obiceiul „să întoarcă” ceașca și să citească, apoi m-am apucat de băut din imitație, iar pasiune a devenit abia când m-am lăsat de fumat și i-am simțit gustul adevărat! Cel fără țigară!
Ce cafea beau? În principiu arabica, dar ce se comercializează la noi pe piață e mult amestecată cu robusta.
– Știți cum stau lucrurile? Arabica crește la altitudini mari și împrumută din aroma și mirosul plantelor din jur, arborii sunt sensibili și le ia ceva timp până se coace cafeaua; fiind la înălțimi, se culege manual și de aceea este mai scumpă. Arabica e cea care dă aroma cafelei, dar e mai acidă. Robusta nu este așa pretențioasă la condițiile de creștere, arborii cresc și pe malul mării, sunt ușor de-ntreținut și recoltat, așa că e mai ieftină. Ea e partea care asigură crema cafelei și are gustul acela ca de alune. Combinații între ele se pot face foarte multe. Dar arabica în proporție mai mare este cea mai bună. Și ce mai e foarte important la cafea, sunt prospețimea și prăjitul ei. Care, de fapt, e o artă, se face cu știință.
În timpul ăsta, îmi savuram expresso-ul, toată numai ochi și urechi.
– Mda, chiar e bună! Clar știți ce faceți aici, i-am zis râzând.
Mi-a zâmbit în semn c-a prins gluma, dar a continuat:
– Știți că eu nu mă pricep așa mult, am fost vânzătoare la viața mea și am vândut cu totul altceva, dar acum învăț de la Dl. Kadir, asociatul meu, el e cel care se ocupă de cafea. El vine dintr-o familie în care cafeaua e o tradiție din 1975. Familia lui are magazin în Marele Bazar din Istanbul, a crescut cu ea. Chiar este pasionat! Nu știu cum să vă spun, O iubește! Cred că i-a fost și predestinat că mama lui, l-a născut chiar printre sacii de cafea. El are anumite persoane de la care cumpără și doar în cantități mici. Încercăm aici să facem un loc special al cafelei, nu o cafenea pur și simplu. Cum spune Dl. Kadir „Kaffein e Fizica, Chimie, Gourmet si Arta, dar si un pic de zahăr.„
M-a convins că există diferențe reale între tipurile de cafea, când mi-a introdus-o pe fiecare-n parte: lua capacul borcanului, niște borcane imense cu capace de plută la fel; ridica un capac, eu, pac, cu nasul înăuntru. Arome atât de diverse, că nepriceput sau fără de miros să fii și tot simți diferențele de nuanță. Cafe-aroma terapie am făcut! Nasul meu a fost la spa și, sigur, l-a tras și pe creier după el!
Am vrut și eu Colombia și Sumatra organică. A măcinat-o pentru filtru, pentru că așa am vrut eu și mi-a spus că e la scara 6,5; ca să țin minte și dacă nu-mi place, data viitoare când vin, să o facă mai mare. A ambalat-o în pungi de hârtie maron, care par capitonate, nu sunt pungi obișnuite (pungi cu valvă de aromă, am aflat după), pe care-a scris cu un marker tipul cafelei și-a aplicat și câteva ștampile cu scris mic, KAFFEIN. Nici scumpă nu mi s-a părut, cel puțin comparând cu costurile mele pentru cafea, undeva cam la 12 Le/100gr; aici prețurile variază de la 7-14 lei/100gr. Iar despre arome nu mai zic nimic, că nu se compară cu nimic. În timp ce plăteam, am văzut lângă casa de marcat, un bol mic de bambus cu niște pietricele colorate. Mă-ntrebam în capul meu ce-o fi, zic probabil pentru bacșiș, dar se-ncurcă în pietricele dacă se pune mărunt acolo.
– Nu serviți și o bomboană, mă-ntreabă doamna? și împinge către mine bolul cu pricina către mine.
– Ăstea sunt bomboaneee? Am zis că sunt pietricele și chiar mă întrebam la ce folosesc…
– Nuuu, noi avem și bomboane și anumite tipuri de ciocolată, artizanală, dar azi ne-ați prins pe picior greșit, că ciocolată nu avem, dar uitați, bomboanele sunt în borcanul acesta!
Și-mi arată un borcan cu pietricel colorate. Mi-aș fi umplut buzunarele cu ele, să le presar în gură pe drumul către metrou.
– Lăsați, mai bine că n-aveți, că uitam de mine, îi zic râzând. Da’ știți de ce mi-ați amitit? Când am fost a doua oară la Istanbul, în urmă cu vreo 8 ani, am descoperit lângă Marele Bazar o cafenea, Cahve Duniasi se numește. Locația era foarte mare, bine-nțeles înăuntru cu o fântână de ciocolată….. foarte frumos amenajată, modernă; când ne-a adus cafeaua, lângă ceașca cea albă am avut o linguriță maron închis. Și m-am întrebat în sine ce-or fi vrând să arate cu asta, că nu se potrivea deloc cu atmosfera și design-ul cafenelei, să ne dea olinguriță din metal închis…… Ce credeți? Era din ciocolată lingurița, iar când ne-a adus nota de plată, ne-a adus pe o farfurie niște bomboane: erau boabe de cafea îmbrăcate-n ciocolată cu lapte, albă, neagră. De atunci, când am mai mers la Istanbul, am văzut că e vorba de un lanț de cafenele și chiar de curând, mergând la o astfel de cafenea, am văzut că vând bomboane de ciocolată cu diverse arome, care au în miez boabe de cafea. Iar la casă, au un bol mare plin cu bomboane din care te servești singur și gratuit.
– Daaa și noi aducem, uitați, mai avem câteva aici. Dar acum chiar s-au terminat, azi primim. Sunt foarte căutate ca și ciocolata, de altfel.
Le-am spus că o să scriu ceva despre ei, nu pot să țin locul doar pentru mine. Și sigur o să ne mai vedem. Am ieșit pe trotuar și am dat ochii de măsuța și cele două scaune gri pastel, ce țin loc de „Vă rog, poftiți înăuntru.” Pomișorul ăla ce stă pe masă, care-am crezut că e doar decorativ, este, de fapt, un hibrid făcut de tatăl doamnei, între un măr și un arbore de cafea, pentru că un arbore de cafea nu ar rezista afară, pe vremea de aici.
Pe jos pe Calea Floreasca, cu mirosul de cafea ce-mi sărea din pungă la fiecare pas, zău că prinsesem fericirea de-un picior. O aromă bună de cafea are instant efect de bună dispoziție asupra mea, nu mai zic să o mai și beau! Uitasem soarele și lumina plăcute de dimineață, că vroiam să laud puțin toamna asta! Să mă scuze cei din metrou, direcția Ștefan cel Mare-Gară, de aroma de cafea ce-am împrăștiat-o-njur, n-a fost cu voia mea: zău mi-a ieșit din rucsac, unde-o îndesasem să nu mă facă de râs și să nu-mi fure cineva pasiunea.
LATEST UPDATE: 4h după, când mi-am luat rucsacul să plec de la birou (rucsacul în tot timpul ăsta închis), mirosul de cafea m-a luat iar de nas și tot ieșea din el ca Aladin din lampa fermecată.
